Roberta Metsola, după scandalul de corupție care zguduie PE: ”Democrația europeană este atacată. Nu va exista nicio mușamalizare”

Roberta Metsola, după scandalul de corupție care zguduie PE: ”Democrația europeană este atacată. Nu va exista nicio mușamalizare”
Roberta Metsola, președinta Parlamentului European | Foto - Profimedia Images
Publicat: 12/12/2022, 20:40
Actualizat: 12/12/2022, 20:49

Democraţia europeană este atacată, a susţinut luni preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, care s-a declarat ”revoltată şi întristată” în legătură cu scandalul de corupţie în care o eurodeputată greacă a fost arestată de autorităţile belgiene.

”Nu va exista nicio impunitate, nimic nu va fi băgat sub preş”, a promis Metsola în deschiderea sesiunii plenare a PE de la Strasbourg.

De asemenea, aceasta a anunţat că va fi lansată o ”anchetă internă pentru a examina toate faptele legate de Parlamentul European”.

”Parlamentul European, stimați colegi, este atacat. Democrația europeană este atacată, iar societățile noastre deschise, libere și democratice sunt atacate”, și-a început Metsola discursul din Parlanemtul European.

”Dușmanii democrației pentru care însăși existența acestui Parlament este o amenințare, nu se vor opri de la nimic. Acești actori maligni, legați de țări terțe autocratice, sunt suspectați că au înarmat ONG-uri, sindicate, persoane fizice, asistenți și membri ai Parlamentului European, într-un efort de a ne submina procesele democratice.

Planurile lor rău intenționate au eșuat. Serviciile noastre, de care sunt incredibil de mândră, colaborează cu autoritățile naționale de aplicare a legii și cu autoritățile judiciare relevante pentru a distruge această presupusă rețea infracțională de ceva timp”, a adăugat Metsola, potrivit unui comunicat emis de Parlamentul European.

De asemenea, ea a anunțat că a acționat sincronizat cu autoritățile pentru a se asigura că toate etapele legale sunt respectate, că toate informațiile sunt păstrate și că, acolo unde este necesar, echipamentele IT sunt securizate, birourile sunt sigilate și pot fi efectuate percheziții la domiciliu.

”Am însoțit un judecător și poliția belgiană, așa cum prevede Constituția belgiană, la o percheziție la domiciliu weekend-ul trecut.

Ca măsură de precauție, din nou cu respectarea deplină a prezumției de nevinovăție, i-am retras vicepreședintei menționate orice sarcini și responsabilități legate de rolul său de vicepreședinte și am convocat o reuniune extraordinară a Conferinței președinților pentru a lansa procedura în temeiul articolului 21 pentru a-i încheia mandatul de vicepreședinte, într-un efort de a proteja integritatea acestui Parlament”, a mai spus aceasta.

Roberta Metsola: ”Negocierile asupra raportului de scutire de vize pentru Qatar și Kuweit vor fi suspendate”

Ea a mai anunțat că, în condițiile acestor anchete efectuate de autoritățile belgiene, negocierile asupra raportului de scutire de vize pentru Qatar și Kuweit vor fi suspendate.

”În lumina investigațiilor, acest raport trebuie retrimis comisiei de specialitate. Știu, de asemenea, că nu ne aflăm la capătul drumului și vom continua să asistăm la investigații, împreună cu alte instituții ale UE, atât timp cât va fi nevoie. Corupția nu poate profita și ne-am jucat rolul pentru a ne asigura că aceste planuri nu se pot materializa.

Și spun clar, acuzațiile nu sunt despre stânga sau dreapta, nord sau sud. Este vorba despre bine și rău, și aș face apel la dumneavoastră să rezistați tentației de a exploata acest moment pentru câștig politic. Nu diminuați dimensiunea amenințării cu care ne confruntăm”, a mai adăugat acesata.

De asemenea, ea promite că „nu va exista impunitate” și „nu va exista nicio mușamalizare”.

„Vom lansa o anchetă internă pentru a analiza toate faptele legate de Parlament și pentru a analiza modul în care sistemele noastre pot deveni și mai etanșe. Nu ne vom întoarce la treburile obișnuite. Vom lansa un proces de reformă pentru a vedea cine are acces la sediile noastre, cum sunt finanțate aceste organizații, ONG-uri și oameni, ce legături au cu țări terțe. Vom solicita o mai mare transparență în ceea ce privește reuniunile cu actorii străini și cei legați de aceștia”, a dat asigurări Metsola.

Dar, mai spune ea, „deși putem căuta întotdeauna să creștem măsurile de descurajare și transparența, vor exista întotdeauna unii pentru care un sac de bani merită întotdeauna riscul. Ceea ce este esențial este ca acești oameni să înțeleagă că vor fi prinși. Că serviciile noastre funcționează și că se vor confrunta cu toată puterea legii. Așa cum s-a întâmplat în acest caz”.

”Acelor actori maligni, din țări terțe, care cred că ne pot cumpăra, care cred că Europa este de vânzare, care cred că pot prelua ONG-urile noastre, permiteți-mi să vă spun că acest Parlament vi se va împotrivi. Suntem europeni. Vom sta mai degrabă în frig decât să fim cumpărați”, și-a încheiat Metsola discursul din Parlamentul European.

Suspiciunile de corupţie au fost dezvăluite vineri de Parchetul federal belgian, care a anunţat că un stat din Golf, care potrivit presei belgiene ar fi Qatar, a încercat să influenţeze deciziile economice şi politice ale Parlamentului European.

Judecătorul belgian care investighează cazul a inculpat-o duminică pe eurodeputata socialistă greacă Eva Kaili, vicepreşedintă a Parlamentului European, pentru corupţie, spălare de bani şi participare la un grup infracţional organizat, ea fiind în prezent arestată.

Potrivit presei belgiene au fost inculpaţi şi reţinuţi pentru aceleaşi delicte partenerul Evei Kaili, Francesco Giorgi, consilier în Parlamentul European, un lobbist de la Bruxelles şi fostul eurodeputat italian Pier Antonio Panzeri, în urma percheziţiilor la domiciliul acestuia fiind găsită o sumă de peste un milion de euro.

Au mai fost inculpate alte două persoane, dar fără a fi reţinute, respectivă tatăl Evei Kaili şi secretarul general al Confederaţiei Internaţionale a Sindicatelor, Luca Visentini.

De asemenea, a fost percheziţionată locuinţa eurodeputatului socialist belgian Marc Tarabella, în timp ce în acelaşi dosar în Italia au fost arestate fiica şi soţia lui Panzeri.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Oana Radu, obicei nociv. Ce obișnuia să facă atunci când ajungea la prieteni.
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații